O nouă creșă se deschide în Sectorul 4: Spațiul modern, reamenajat, poate primi până la 100 de copii

Publicat: 22 09. 2023, 17:12
Sursa foto simbol: ps4.ro

O nouă creșă se deschide, luni, în Sectorul 4 al Capitalei, condus de primarul Daniel Băluță. Municipalitatea a reamenajat o clădire în care a funcționat în trecut Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, iar noul spațiu este perfect pentru ca micuții să fie îngrijiți și să se simtă bine.

Nouă creșă în Sectorul 4

Noua creșă e situată în apropierea intersecției denumite generic „Fântâna Florilor” și poate primi până la 100 de copii.

Clădirea, în care a funcționat Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, a fost renovată și adaptată noilor nevoi. Ea oferă o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați utili și o curte de circa 500 de metri pătrați, transformată în loc de joacă pentru copii.

La parter sunt amenajate cinci săli de grupă pentru copii cu vârste între 2 și 3 ani. Fiecare dintre grupe e împărțită în trei spații cu funcțiuni diferite – sală de activități, dormitor și baie. La etaj sunt patru grupe, ce vor funcționa în regim de centru de zi.