O nouă controversă pe Internet: Loțiunile cu protecție solară ar fi toxice / Părerea medicilor

Publicat: 19 07. 2023, 13:32
Sursa foto: Freepik

Loțiunile cu protecție solară ar fi toxice, potrivit unei noi controverse apărută pe Internet. Multe persoane au spus că aceste creme de plajă nu ajută la nimic și că sunt doar bani aruncați pe fereastră. Chiar dacă internauții par convinși de această idee, dermatologii având o altă părere.

Cremele cu protecție solară ar fi toxice, noua controversă de pe Internet

Totul a pornit de la postarea antrenorului de fitness James Middleton, urmărit de peste 250.000 de oameni. El le-a cerut fanilor săi să nu mai folosească cremele cu protecție solară pentru că nu își mai iau aportul necesar de vitamina D, care este importantă în apărarea corpului bolilor autoimune.

„Gândiți-vă pentru un minut, ei, companiile farmaceutice și autoritățile din domeniul sănătății, au nevoie de voi să credeți că soarele este rău”, a spus James Middleton, potrivit El Pais.

Medicii dermatologi ne recomandă să folosim protecție solară, pentru că aceasta previne arsurile și apariția cancerului de piele.

Tot dermatologii menționează că nu trebuie să mergem la plajă pentru a ne lua doza de vitamina D, pentru că putem să o luăm zilnic prin expunerea la soare.