O nouă amânare: Mario Iorgulescu mai are de așteptat până primește verdictul în dosarul pentru omor

Publicat: 11 10. 2023, 14:13
Gino și Mario Iorgulescu

Curtea de Apel București a decis să amâne pentru ziua de 18 octombrie verdictul final din dosarul în care fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal din România e acuzat de omor.

Prima instanţă l-a condamnat pe Mario Iorgulescu la 15 ani și 8 luni de închisoare

Curtea de Apel București a finalizat cercetarea judecătorească în dosarul în care Mario Iorgulescu e acuzat de omor luna trecută, iar judecătorii au anunţat atunci că vor pronunţa verdictul azi, 11 octombrie. Judecătorii ar putea decide: menținerea deciziei de condamnare de la Tribunalul Bucureşti; admiterea apelului lui Mario Iorgulescu sau a celui formulat de procurori, potrivit Libertatea.

În acest caz, fie vor da o altă pedeapsă, fie vor decide rejudecarea cauzei, iar dosarul se întoarce la Tribunalul Bucureşti; repunerea cauzei pe rol, dacă cei doi judecători ai Curţii de Apel au opinii divergente.

La ultimul termen al procesului, avocaţii au cerut instanţei ca Mario Iorgulescu să fie judecat pentru ucidere din culpă, și nu pentru omor, dar judecătorii au respins cererea.

La finalul procesului, apărarea a cerut instanţei să dispună rejudecarea cauzei. Procurorul de ședinţă a solicitat condamnarea lui Mario Iorgulescu pentru omor.

Tribunalul București a decis, în februarie anul acesta, că Mario Iorgulescu trebuie să execute 14 ani de închisoare pentru omor și 2 ani de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În motivarea deciziei de condamnare, judecătoarea de la Tribunalul București a precizat că, în noaptea accidentului, atunci când s-a urcat la volan, Mario Iorgulescu s-a bazat exclusiv pe hazard, iar acțiunile sale „denotă completa sa indiferență față de posibilele urmări ale propriilor acțiuni pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victima Vicol Daniel cu intenție indirectă”, mai arată Libertatea.