Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au amânat, luni, din nou luarea unei decizii în Dosarul “Loteria” în care patronul Realitatea, Maicel Păcuraru, este acuzat că a fraudat statul cu 5 milioane de euro și au stabilit un nou termen, pentru data de 14 iunie. Dosarul se află în etapa administrării de probe. Aceasta este a 46-a amânare luată de Judecătorul Cătălin Oprea. Nici de această dată, patronul Realitatea nu s-a prezentat la Tribunal în calitate de inculpat, potrivit informaţiilor B1.RO.
Acesta este unul dintre cele mai controversate dosare în care este implicat omul de afaceri Maricel Păcuraru, dar și una dintre cele mai tergiversate cauze aflate pe masa magistraților. Maricel Păcuraru este acuzat că s-a aflat în spatele unei țepe dată Loteriei Naționale, care a cheltuit milioane de euro pentru cartele telefonice Pelegrin, fabricate de o agenție de turism (Perfect Tour) care aparține soției lui, Corina Păcuraru.
Patronul Realitatea PLUS a fost trimis în judecată pentru prejudicierea Loteriei Române cu peste 5 milioane de euro, pe 30 decembrie 2015. El este acuzat de procurorii DNA de spălare de bani, complicitate la spălare de bani şi participaţie improprie la abuz în serviciu. Alături de patronul Realitatea PLUS este anchetat şi Ovidiu Rîpanu, la data faptelor șef Serviciu Achiziții al Loteriei Române, și alți 10 inculpați – persoane fizice și juridice.
De la momentul trimiterii sale în judecată, patronul Realitatea PLUS a reuşit, să tergiverseze luarea unei decizii de nu mai puţin de 44 de ori, aşa cum reiese din datele făcute publice de Tribunalul Bucureşti.
Magistratul care judecă acest caz este Cătălin Oprea, din Secţia I Penală a Tribunalului Bucureşti unde a fost repartizat dosarul lui Maricel Păcuraru, scrie Romania TV.
Situația este atipică, având în vedere că speța judecată de Cătălin Oprea se află în cameră preliminară. Potrivit Codului Cod de Procedură Penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl reprezintă verificarea legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Articolul 343 prevede că durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță, dar nu poate fi mai mică de 15 zile de la aceeași dată.
Noul Cod de Procedură Penală prevede că judecătorul de cameră preliminară stabilește “în funcție de complexitatea cauzei, data la care va soluționa cauza”.
La termenul precedent, pe data de 22 martie, Cătălin Oprea a decis amânarea, motivul invocat fiind administrarea de noi probe. Judecătorul a luat aceeași decizie în ultimele opt ședințe de judecată. Maricel Păcuraru a mai obţinut o amânare pe 2 noiembrie 2020, motivul invocat fiind de asemenea administrarea de noi probe la dosar.
În timpul stării de urgenţă decretată din cauza coronavirusului, judecătorul Oprea a amânat luarea unei decizii în cazul lui Maricel Păcuraru şi pe 6 aprilie 2020. La acea vreme, motivul invocat a fost cel al lipsei apărării. Mogulul media ar fi invocat în fața magistraților, încă de la primele ședințe, probleme de sănătate care îl vor face să nu participe la proces şi a cerut să fie judecat ]n lipsă: “Mă consider total nevinovat. Am rugămintea, pentru că am probleme de sănătate, să nu particip la proces. Aștept ca Parchetul să îmi demonstreze vinovăția. Nu vreau să dau declarații în cauză”, a spus Maricel Păcuraru.
Astfel, au trecut mai bine aproape 2.000 de zile, adică peste cinci ani de la momentul trimiterii în judecată a lui Maricel Păcuraru, fără ca instanţa să pronunţe o decizie măcar în primă instanţă în acest caz, deşi şi Loteria Română cere grăbirea procedurilor în vederea recuperării prejudiciului.
Maricel Păcuraru, având calitatea de inculpat, ar fi trebuit să se prezinte în instanţă, însă mogulul media nu a fost prezent la proces. În schimb, reprezentanţii Loteriei au confirmat că au calitatea de parte civilă în acest dosar.
„Aşa cum reiese şi din portalul instanţelor de judecată, în dosarul indicat în mail-ul pe care ni l-aţi adresat, C.N. „Loteria Română” S.A. are calitatea de parte civilă. Avem încredere în justiţie şi lăsăm autoritatea judecătoreasca să se pronunţe în aceasta speţa”, este răspunsul Loteriei Române, la solicitarea Româniatv.
La termenul precedent, zeci de persoane au protestat în faţa sediului Tribunalului Bucureşti. Oamenii spun că au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de abuzurile făcute de mogulul Maricel Păcuraru.
Procurorii au descris în detaliu modul prin care Maricel Păcuraru şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fraudat Loteria Română. Rechizitoriul însumează nu mai puţin de 39 de pagini prin care procurorii lansează acuzaţii grave la adresa patronului Realitatea PLUS.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: La data de 5 decembrie 2008, SC Form Trade SRL (în prezent radiată), administrată în fapt de inculpatul Ionuţ Marius Marinescu, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Compania Naţională Loteria Română SA (CNLR) un contract de comision, în baza căruia putea să-şi vândă, prin intermediul agenţiilor loto, printre altele, şi cartele telefonice.
Conform contractului, compania naţională îşi reţinea un comision din sumele încasate ca urmare a vânzării cartelelor telefonice, nu angaja resurse financiare proprii şi nu risca nimic în cazul în care bunurile puse pe piaţă nu se vindeau.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2009, inculpatul Ovidiu Rîpanu, angajat în CNLR, ca urmare a susţinerii lui Maricel Păcuraru, a negociat cu Ionuţ Marius Marinescu modificarea temporară a clauzelor contractului respectiv, fiind încheiat un proces-verbal de negociere a clauzelor.
În documentul respectiv se menţionează că persoanele între care s-au purtat negocierile au fost Marinescu Ionuţ-Marius (reprezentant al firmei beneficiare) şi Gheorghe Benea (director general al C.N. Loteria Română SA).
În realitate semnătura atribuită lui Gheorghe Benea îi aparţine inculpatului Ovidiu Rîpanu (care era delegat doar să conducă Serviciul achiziţii), care a negociat şi a semnat în locul lui directorului general, fără o delegare în acest sens. Acesta, în condiţiile în care, singurul în drept să reprezinte compania conform Legii 31/1990 era directorul general, împrejurare legală cunoscută de cei doi «negociatori».
Inculpaţii Ovidiu Rîpanu şi Ionuţ Marius Marinescu, ştiind că nesocotesc prevederile Legii 31/1990 şi ale OUG 159/1999, au convenit transformarea contractului de comision în unul de achiziţie de bunuri.
Astfel, inculpatul Ovidiu Rîpanu şi-a asumat fără drept, în numele CNLR, în schimbul unor beneficii aparente sau derizorii pentru compania naţională, obligaţii păguboase şi riscuri comerciale. A fost convenit ca CNLR să plătească anticipat un număr de 120.000 de cartele telefonice prepay şi 600.000 de cartele telefonice scratch, de valori diferite pe care urma să le vândă, suportând şi costurile de transport către agenţiile loto.
Practic, în acest mod, CNLR credita afacerea şi pe SC Form Trade SRL, îşi indisponibiliza resurse financiare şi îşi asuma riscul de a nu vinde bunurile achiziţionate.
Ulterior, în data de 4 mai 2009, inculpatul Ovidiu Rîpanu, în calitate de şef al Serviciului de achiziţii din CNLR, a comandat cartele telefonice prepay şi scratch, conform celor negociate (deşi procesul verbal de negociere nu putea produce vreun efect juridic), apoi a certificat nelegal din punct de vedere al «realităţii, regularitărţii şi legalităţii», factura emisă de SC Form Trade SRL.
Ulterior, inculpatul Ovidiu Rîpanu i-a determinat pe alţi angajaţi ai CNLR ca, din culpă sau fără vinovăţie, să avizeze ori să dispună plata, provocând companiei naţionale un prejudiciu de 25.484.106,16 lei.
Ca urmare a înţelegerii frauduloase cu inculpatul Ovidiu Rîpanu, cartelele scratch au fost achiziţionate de inculpatul Ionuţ Marius Marinescu (prin firmele sale Form Trade SRL şi TGV Holding SRL) de la o societate controlată de primul (Dynamic Solution SRL, în prezent radiată) şi de la o firmă controlată de Maricel Păcuraru (Perfect Tour SRL).
Toate cartelele telefonice scratch erau marca Pelegrin, procurate de Dynamic Solution SRL şi Perfect Tour SRL de la Global Network System SRL, controlată tot de Maricel Păcuraru (prin interpusul Bertalan Emil)”
Cum au fost spălați banii prin mai multe tranzacții bancare succesive
Procurorii DNA precizează: „Banii obţinuţi din infracţiune au fost spălaţi prin tranzacţii bancare succesive, pe două circuite financiare:
1. CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→Perfect Tour SRL→ Grup Financiar IFN SA→Pronova SRL/Pronova 2005 SRL/Invest Imobiliare SRL/Global Network System SRL. Prin acest circuit financiar au fost spălaţi 20.152.353 lei de lei, beneficiar real fiind inculpatul Maricel Păcuraru.
2. CN Loteria Română SA→Form Trade SRL→TGV Holding SRL→ Dynamic Solution SRL→Global Network System SRL. Prin acest circuit financiar au fost spălaţi 4.500.000 lei, beneficiari reali fiind Ionuţ Marius Marinescu şi Ovidiu Rîpanu.
În cauză s-a reţinut că operaţiunile bancare desfăşurate erau menite a ascunde beneficiarii reali, precum şi adevărata natură a provenienţei banilor, cunoscând că provin din săvârşirea unei infracţiuni care a prejudiciat CN Loteria Română SA.
Tranzacţiile bancare nu au o justificare economică serioasă, reprezentând în special «acordări de credite» (fără garanţii, fără perspectiva recuperării banilor etc.).
Aflând fraudele comise în companie, inculpatul Gheorghe Benea (director general al CNLR), contrar atribuţiilor de serviciu, nu a informat consiliul de administraţie şi nu a făcut demersuri de anulare a procesului verbal de negociere prin care se intenţiona modificarea contractului de comision, precum şi a plăţii către SC Form Trade SRL.
Mai mult, inculpatul Gheorghe Benea a dezinformat Ministerul Finanţelor Publice cu privire la cele petrecute şi a iniţiat măsuri de ascundere a fraudei şi a prejudiciului (darea în consum intern a cartelelor telefonice sau oferirea lor drept premiu câştigătorilor la jocurile loto pentru a nu risca revocarea din funcţia de director general, acceptând totodată faptul că asigură astfel un folos necuvenit SC Form Trade SRL şi că-i protejează pe făptuitori de tragerea la răspundere penală”. În cauză, CN Loteria Română SA s-a constituit parte civilă.