O mașină se plimbă prin București și fotografiază autoturismele parcate pe locurile albastre. Verifică dacă șoferii au plătit parcarea, dacă nu, sunt sancționați

O mașină se plimbă prin București și fotografiază autoturismele parcate pe locurile albastre. Verifică dacă șoferii au plătit parcarea, dacă nu, sunt sancționați
Sursa foto: captura video Youtube/ fastPark

Mașina albă Control Parking pe care sunt montate camere de supraveghere a fost surprinsă în traficul din București. Ea fotografiază plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor parcate pe locurile albastre, cu plată, și verifică dacă aceasta a fost efectuată.

Mașinuță Control Parking, văzută în București

Un bărbat din București a fotografiat mașina și a publicat fotografia pe un grup de Facebook și a explicat care este rolul ei, conform B365.
„Autovehiculul aparține Primăriei Capitalei. Circulă și fotografiază plăcuțe de înmatriculare ale autovehiculelor oprite pe locurile marcate cu albastru. Apoi urmează verificare plată parcare”, a scris bărbatul pe Facebook.
În comentarii, foarte multe persoane au felicitat inițiativa.

Serviciul de parking, digitalizat

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, spunea în ianuarie că a fost digitalizat serviciul de Parking, iar primele mașini complet electrice, cu camera de filmat digitală, au ajuns în Capitală.
În octombrie anul trecut, Compania Municipală Parking anunța pe SICAP două licitații pentru cumpărarea de parcometre cu o valoarea totală estimată de 10.928.100 lei și de autoutilizare și autoturisme de 3.065.000 lei, acestea fiind:
• 18 autoturisme cu motor electric,
• o autoutilitară tip furgon cu rampă manuală din aluminiu,
• un autoturism hibrid,
• un autoturism cu motor electric capacitate mare.
Viceprimarul spunea, anul trecut, că au început investițiile pentru modernizarea serviciului de parking. Programul prevede ca locurile de parcare să fie monitorizate video, plus montarea de sisteme video pe mașinile Companiei Parking. Ele vor patrula în perimetrul parcărilor publice și vor da informații în timp real despre gradul de ocupare, conform Economica.
Acesta mai spunea că parcometrele vor fi dotate cu ecran tactil HD, iar platforma software va permite plata prin:
• card bancar sau preplătit,
• telefon,
• ceas inteligent,
• Apple Pay,
• Google Pay,
• QR code.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`