O legumă de sezon ar putea dispărea din pieţe mai devreme din cauza secetei

Publicat: 25 07. 2024, 09:56
Sursa foto: RO.aliment

Căldura foarte mare a transformat solariile în adevărate cuptoare şi mare parte din recoltă a fost compromisă. Legumicultorii se tem că vor avea cel mai scurt sezon de roşii.

Și ardeii sunt afectați de căldura extremă

„Ardeiul este jumătate foarte ars şi jumătatea aceasta este bună. Merge consumat, dar la piaţa nu putem să-l dăm. Partea unde nu a bătut soarele nu are nimic. În partea aceasta este afectat 100%. Este deshidratat total. Asta este pielea lui, coaja”, spune Laurenţiu Mălăescu, legumicultor.

Recolta la tomate s-a anunţat bogată când s-au copt primele roşii, dar legumicultorii cred că sezonul se va încheia mai repede faţă de anii trecuţi.

„Din cauza temperaturilor foarte mari o să treacă repede. Nu o să mai reziste ca în alţi ani până în octombrie. Planta e foarte afectată de temperaturile ridicate, producţia, la fel.

Pe un etaj, dacă avem câte o roşie avortează foarte mult flori şi cad. Temperatura cea mai mare pe care am văzut-o eu a fost de 57,7 grade, dar depăşeşte şi 60 de grade în mijlocul zilei”, mai spune Laurenţiu Mălăescu, legumicultor, citat de Observator.
În pieţe, un kilogram de roşii româneşti costă între 6 şi 10 lei.