O grefieră de la Tribunalul Bucureşti a ajuns la spital, după ce mai multe rafturi din arhivă au căzut peste ea. Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial spune că femeia e în stare gravă şi acuză că oficialii Tribunalului le-au cerut angajaților să nu vorbească public despre acest incident.
„O grefieră a fost grav rănită după ce mai multe rafturi din arhiva Secţiei a VI-a Civilă s-au prăbuşit peste ea. Evenimentul, petrecut luni, în jurul orei 15:00, a scos la iveală probleme majore legate de securitatea şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din cadrul instanţelor din circumscriptia Curţii de Apel Bucuresti si a Tribunalului Bucureşti, dar şi a multor instanţe judecătoreşti din întreaga ţară.
Potrivit martorilor, mai mulţi salariaţi se aflau în arhivă când structura instabilă şi neasigurată a rafturilor s-a prăbuşit, îngropând-o sub un morman de dosare şi metal pe doamna grefier.
Echipajele medicale sosite de urgenţă la faţa locului au reuşit să o stabilizeze, dar starea sa rămâne critică, fiind transportată de urgenţă la spital”, a transmis Dicasterial.
Sindicatul a mai comunicat faptul că poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial mai acuză că angajaților Tribunalului li s-ar fi interzis să vorbească despre incident.
„Conform unor surse din interiorul instituției, angajaților “li s-a interzis” să vorbească despre incident și s-ar fi încercat să se minimizeze gravitatea situației.
SNGJ Dicasterial a dorit să obțină, prin telefon, o serie de informații preliminare însă conducerea Tribunalului București nu a fost disponibilă, astfel cum ni s-a comunicat atât de la Cabinetul președintelui, cât și de la Biroul de Informații și Relații Publice”, a mai transmis Dicasterial, în comunicat.