O geantă Hermes Birkin, asemănătoare cu cea care apare în referatul procurorilor din cazul Elenei Udrea, s-a vândut la o licitație cu 223.000 dolari

O geantă Hermes Birkin, asemănătoare cu cea care apare în referatul procurorilor din cazul Elenei Udrea, s-a vândut la o licitație cu 223.000 dolari
Foto: nydailynews.com

O geantă Hermes Birkin din piele de crocodil, asemănătoare cu cea a Elenei Udrea pentru care procurorii au susținut că a fost achiziționată cu 100.000 dolari, a fost vândută la o licitație din Hong Kong pentru o sumă dublă.

Un cumpărător a plătit pentru geantă 223.000 dolari, potrivit știripesurse.ro.

Accesoriul a fost vândut în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s, la Hong Kong.

Poşeta a fost creată anul trecut şi poartă numele actriţei şi cântăreţei Jane Birkin. Recordul precedent pentru cea mai scumpă geantă Hermes a constituit 203 mii de dolari. Este vorba despre o geantă care a aparţinut actriţei Elisabeth Taylor şi a fost vândută în decembrie 2011, în cadrul unei licitaţii care a avut loc la New York.

”Din mesajele de poştă electronică şi din declaraţiile inculpaţilor rezultă că în luna februarie 2012 Udrea Elena Gabriela a achiziţionat prin intermediul lui Topoliceanu Ana Maria o geantă Hermes Birkin Crocodile, al cărei preţ variază potrivit datelor existente pe site-ul ebay.com între 50.000 şi 100.000 USD”, se arată în rechizitoriul procurorilor prezentat în cazul Udrea

Urmăriți B1TV.ro și pe
`