O furtună violentă a luat pe sus zeci de acoperișuri dintr-o comună din Mureș
O furtună violentă a afectat și chiar a distrus acoperișurile a aproximativ 40 de case din comuna Cuci, județul Mureș.
Locuitorii acestei comune spun că furtuna a fost chiar o tornadă și sunt șocați de cele întâmplate.
„La Cuci, sunt cel puțin 40 de case afectate. Acoperișurile au fost afectate de o vijelie, unii spun o tornadă — acestea sunt informațiile de acolo, unde este grupul operativ. Acum plouă cu găleata și s-ar putea să fie mult mai multe case afectate. Informațiile sunt certe, iar până acum nu am mai întâlnit un asemenea fenomen meteo”, a spus declarat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș, colonel Dorin Oltean, potrivit Agerpres.