O fostă vecină a lui Călin Georgescu, din Austria, rupe tăcerea: „Este un om de care atât eu și familia mea, cât și alți vecini austrieci, ne-am îndepărtat rapid”

O fostă vecină a lui Călin Georgescu, din Austria, rupe tăcerea: Este un om de care atât eu și familia mea, cât și alți vecini austrieci, ne-am îndepărtat rapid
Călin Georgescu, noi declarații controversate: „Ucraina este un stat inventat”, „Vladimir Putin își iubește țara”, „propun resuveranizarea monedei”

O româncă stabilită în Austria a mărturisit că a fost vecină cu Călin Georgescu, în perioada în care acesta locuia în străinătate.

„Nu mai există cale de întoarcere pentru România”

Femeia a scris o scrisoare și a trimis-o redacției Exclusiv, unde a pomenit despre șocul pe care îl resimte urmărind știrile din România. Ea spune că țara noastră trece printr-o „situație absurdă” și că îi este teamă că România se îndreaptă spre o cale „fără întoarcere”.

„Dar tot ceea ce se întâmplă acum în țară și situația absurdă de a-mi vedea apropiați care votează un individ care îi păcălește cu idei absurde (despre chimioterapie, vaccinuri și altele) m-au adus în punctul în care să cred că nu mai există cale de întoarcere pentru România, care se îndreaptă cu pași rapizi spre un neant naționalist-conspiraționist”, a scris românca potrivit sursei citate.

„Noi, vecinii lui, știm în ce vilă din Austria a trăit”

Femeia a mai precizat că l-a cunoscut pe Călin Georgescu în Austria, unde au fost vecini. Ea îl descrie ca fiind un om de care toți vecinii se „îndepărtau rapid”

“Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost chiar vecin în satul austriac în care locuiesc, este un om de care atât eu și familia mea, cât și alți vecini austrieci, ne-am îndepărtat rapid.

Însă, cum poți să deschizi ochii unei națiuni deja amețite de spiritul de turmă, de analfabetism și prostie emoțională asupra unui om care îi face să creadă că e deștept si cultivat, dar nu e capabil să dea răspunsuri concrete la întrebări concrete?

Cel mai elocvent exemplu: susține public că a stat până acum în chirie, dar noi, vecinii lui, știm în ce vilă din Austria a trăit.

Cum să dai crezare teoriilor pe care le susține viitoarea posibilă prima doamnă, care își exprimă părerile despre modă, alimentație, medicină de parcă ar avea studii de specialitate?

La fel și el, Călin Georgescu. Doctor în pedologie nu înseamnă medic, dar votanții pensionari sunt mințiți că este doctor și, ca atare, are dreptul să vorbească despre sănătate.

E murdar că se folosește de Dumnezeu ca să convingă masele de credincioși să-l voteze. Mi-e milă de cei care se lasă trași în mocirlă auzind numele lui Iisus „propovăduit” de un individ care știe să mintă pupând icoane cu zâmbet viclean.

Mi-e milă de un popor din care fac și eu parte încă, pentru că mereu ne-am tras singuri în jos și ne-am împiedicat în propriile picioare.

Mi-e milă de copiii mei, cărora le las ca moștenire o limbă română pe care mi-aș dori să o vorbească cu mândrie… Însă eu, personal, nu mai vreau să fiu identificată ca româncă.

România, te-am iubit!”, este mesajul transmis de româncă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`