O fetiță salvată de tatăl ei de la înec a suferit trei stopuri cardiace. Bărbatul a murit în apele Timișului

Publicat: 19 08. 2024, 15:15
Foto simbol: Facebook / SMURD

O fetiță salvată de tatăl ei de la înec, cu prețul vieții, a suferi trei stopuri cardiace și este într-o stare extrem de gravă, potrivit Observatornews.ro.

Fetița a suferit trei stopuri cardiace

Un bărbat de 35 de ani s-a înecat în râul Timiș, duminică, în încercarea de a-și salva fetița din râu. A reușit să își salveze copila, dar el a murit.

Fetița a fost preluată de medici și a fost transportată la un spital din Timișoara. Medicii spun că micuța a suferit nu mai puțin de trei stopuri cardiace și sunt rezervați cu privire la șansele ei.

Era pe malul Timișului alături de părinții ei

Incidentul a avut loc duminică, în zona localității Urseni. Fetița era alături de părinți și s-a aventurat în apă într-un moment în care a rămas nesupravegheată.

Tatăl ei a intrat în apă pentru a o salva, dar cei doi au fost trași de curenți. Câțiva oameni de pe mal au asistat la scenă și i-au scos din apă până la sosirea echipelor de intervenție.

În cazul bărbatului de 35 de ani fost declarat decesul.

Autoritățile au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.