O fetiță de doi ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din Bragadiru
O fetiță, în vârstă de doar doi ani, a căzut de la etajul trei al imobilului în care locuia alături de părinții săi. Incidentul, care s-ar fi putut sfârși tragic, a avut loc vineri seară și a fost sesizat chiar de tatăl celei mici sunând la 112.
Fetița a fost dusă la spital în stare stabilă
La fața locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Bragadiru, pentru efectuarea de activităţi din competenţă, dar și un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Din fericire, fetița a fost transportată la spital în stare stabilă, conform agerpres.ro. Poliţiştii din Bragadiru efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.