O fetiță de 9 ani din Giurgiu a fost împușcată mortal, din greșeală, de un băiat de 8 ani

Publicat: 21 09. 2011, 09:38
Foto: gamebirdhunts.com

O fetiță, în vârstă de 9 ani, din județul Giurgiu a murit, marți seară, după ce a fost împușcată în cap, din greșeală, de un băiat de 8 ani, cu o pușcă de vânătoare, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, accidentul a avut loc în locuința minorului care se juca alături de fratele său mai mic. Întrucât cei trei minori erau nesupravegheați, unul dintre băieți a luat pușca de vânătoare a bunicului său și îndreptat-o spre fetiță. Arma cu alice s-a descărcat, în urma împușcăturii fetița murind pe loc.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a întâmplat incidentul. Proprietarul armei a fost amendat cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.