O fetiță de 6 ani, care se deplasa pe un trotuar din Petroșani, a fost lovită cu mașina de un bărbat căruia i s-a făcut rău la volan. Ulterior, șoferul a decedat.
Tânărul în vârstă de 29 de ani se afla în trafic în momentul în care i s-a făcut rău la volanul mașinii. El ar fi pierdut controlul și a ajuns cu mașina pe trotuar, iar ulterior a decedat.
Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce își conducea mașina prin oraș. Autoturismul a pătruns pe trotuar, acolo unde a lovit o fetoiță în vârstă de 6 ani, care se afla împreună cu mama sa.
„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism, din motive medicale, a pătruns pe trotuarul din faţa unui imobil, moment în care a acroşat o fetiţă în vârstă de 6 ani care se afla împreună cu mama sa.
În urma acestui eveniment rutier a fost declarat decesul conducătorului auto, minora fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au declarat reprezentanții ISU Hunedoara, potrivit Agerpres.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă