O femeie în uniformă de poliție a apărut într-o reclamă la un salon de înfrumusețare. Dosar penal deschis, fără să fie vreo ilegalitate (VIDEO)

O femeie în uniformă de poliție a apărut într-o reclamă la un salon de înfrumusețare. Dosar penal deschis, fără să fie vreo ilegalitate (VIDEO)
Foto: anchetaonline.ro

O femeie de 41 de ani din Galați a apărut într-o reclamă la un salon de înfrumusețare în timp ce purta uniforma Poliției Române, iar polițiștii încearcă să afle cum a ajuns ea în posesia uniformei.

Cum a apărut femeia

Oamenii legii s-au autosesizat după ce au văzut videoclipul care a apărut în mediul online și au constatat că femeia din imagini nu este angajata la IPJ Galați, informează Știri pe surse.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale și continuă cercetările pentru a afla cum a intrat uniforma în posesia femeii.

Este fapta ilegală sau nu

Totuși, în acest caz nu este vorba despre nicio ilegalitate. Conform Codului Penal, simpla purtare a uniformei de poliție nu reprezintă o infracțiune, iar pentru uzurparea de calități oficiale este nevoie de două acțiune, adică folosirea unei calități oficiale ale autorității de stat și îndepliniarea unui act de care este resposabilă. Dacă femeia nu a îndeplinit nicio sarcină din atribuțiile poliției nu poate fi acuzată de uzurparea de calități oficiale.

Art. 258 Cod penal: (1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`