O femeie din Vrancea a fost căutată ore în șir de scafandrii, după ce ar fi căzut în râul Olt
Misiune dificilă de salvare, în judeţul Vâlcea. O persoană dispărută a fost căutată, ieri, ore în şir, după ce ar fi căzut în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului.
Pompierii nu au reuşit să îi dea de urmă
Mai mulţi pompieri şi scafandrii au ajuns de urgenţă la faţa locului, unde au străbătut râul în bărci şi la adâncime. Echipajele de salvare au căutat femeia până la lăsarea serii, însă nu au reuşit să îi dea de urmă, anunță Observator.
În cele din urmă, salvatorii au fost nevoiţi să se retragă din cauza întunericului, însă vor relua căutările în această dimineaţă.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, solicitarea a venit prin 112, în jurul orei 17,00, în zonă fiind trimise forţe din cadrul Staţiei de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de intervenţie şi o autospecială pentru munca operativă cu barca.
Totodată, la faţa locului a fost trimis şi un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi a fost anunţat şi dispeceratul Hidroelectrica.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat însă că femeia nu este dată dispărută în prezent, cel care a anunţat autorităţile fiind un prieten de familie care a observat maşina tinerei în apropierea barajului.