O femeie din Ucraina, implicată într-un accident pe DN7. Sunt victime
O femeie din Ucraina a fost implicată marți, 8 martie, într-un accident rutier pe DN7, în dreptul localității Bujoreni. Încă cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii a două autoturisme cu un autocamion.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, femeia din Ucraina, care se afla singură într-una dintre maşinile implicate în accident şi se îndrepta către Bulgaria, a suferit leziuni uşoare care nu au necesitat internarea la spital, iar dintre celelalte cinci victime, toate de naţionalitate română, trei au fost preluate şi transportate la UPU pentru îngrijiri medicale, relatează Agerpres.
„În autoturismul cu număr de Ucraina se afla o persoană de sex feminin, cu cetăţenie ucraineană. Aceasta a fost evaluată de un echipaj SAJ, suferind leziuni minore.
Persoana nu a solicitat îngrijiri medicale, dar a solicitat cazare pentru un interval de şase ore până la reluarea deplasării către destinaţia finală.
Alte cinci victime de naționalitate română au fost evaluate, trei dintre acestea necesitând transportul la spital”, a precizat Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, citat de Agerpres.
Traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers circa o oră şi jumătate, pentru a permite poliţiştilor să facă cercetări şi să stabilească cu exactitate condiţiile şi împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, scrie sursa citată.