O femeie din Constanța s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă într-o cafenea cu un certificat verde care nu-i aparţinea
O femeie din Constanţa s-a ales cu dosar penal şi este cercetată privind infracţiunea de fals în declaraţii după ce poliţiştii au găsit-o într-o cafenea unde ar fi folosit un certificat verde care nu-i aparţinea.
Totul s-a petrecut într-o cafenea din Constanţa în timpul unei acţiuni a oamenilor legii. În urma verificării codului QR de pe certificatul digital prezentat de o femeie, poliţiştii au constatat faptul că aceasta le-a înmânat un document aparţinând unei alte persoane, potrivit Digi24.
Aceştia continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Conform regulii, administratorii care nu respectă obligaţia de verificare a codul QR riscă sancţiuni contravenţionale prevăzute cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 10.000 de lei.
De asemenea, clienţii prezenţi în localuri, care nu pot prezenta certificatul verde, riscă sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei.