O femeie din Capitală s-a aruncat de la etajul opt, după ce și-a incendiat apartamentul

Publicat: 08 12. 2015, 14:04
Foto: fresh24.ro

O femeie și-a incendiat apartamentul, iar apoi a murit, după ce s-a aruncat de la etajul opt al blocului în care locuia, în Sectorul 4. Potrivit Poliției Capitalei, asupra femeii a fost găsit un pistol cu bile.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în Sectorul 4 al Capitalei, iar poliţiştii au fost anunțați în jurul orei 02.00, după ce o persoană a apelat numărul 112 ca să semnaleze o explozie în blocul în care locuiește, informează Mediafax.

Potrivit Poliţiei Capitalei, explozia s-a auzit din apartamentul unei femei în vârstă de 33 ani, iar în imobil au fost găsite două recipiente care păreau să fie cu benzină.

La fața locului a ajus un echipaj SMURD care a transportat-o în stare gravă la spital, unde a murit câteva ore mai târziu.

Femeia era depresivă şi lua medicamente pentru tratarea bolii. Aceasta locuia împreună cu concubinul ei, care nu era acasă în momentul în care a incendiat apartamentul, potrivit primelor informații.

Anchetatorii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, au deschis un dosar de moarte suspectă.