O femeie de 85 de ani a fost salvată de operatorul care a sunat-o cu o ofertă la abonament. Se rătăcise prin pădure
Femeia, care s-a rătăcit în drum spre casă, a fost apelată de un operatorul al unei companii de telefonie mobilă, care a alertat autoritățile după ce a aflat că aceasta nu mai știe unde se află, transmite Ministerul de Interne, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Femeia nu mai știa unde se află atunci când a primit oferta de abonament
„Operatorul unui call-center a apelat în mod aleatoriu un număr de telefon, pentru a prezenta oferta unei companii de telefonie. – Bună ziua, vă deranjăm cu o ofertă foarte avantajoasă! Dumneavoastră aveți o cartelă, nu v-ar interesa să treceți pe abonament? – Nu știu, mamă, ce e aia.
Am 85 de ani, nu mă pricep la ce zici. Acum nici nu știu pe unde sunt, că nu prea mai văd bine. Sunt pe undeva pe lângă sat. – Adică v-ați rătăcit? – Da! Cred că m-am rătăcit… Am luat-o pe o scurtătură și acum nu știu unde am ajuns. – Rămâneți unde sunteți! Sun eu acum la 112, sigur vă ajută oamenii de-acolo!”, se arată în postarea publicată miercuri seară de Ministerul Afacerilor de Interne.
Operatorul call-center de la compania de telefonia a sunat la 112 și a comunicat toate datele deținute, dar și pe cele relatate de femeie.
Cei din dispecerat au dat imediat alerta către polițiștii din județ. Agenții Valentin și Andrei au fost cei care au făcut imediat conexiunea dintre datele oferite prin apelul 112 și persoana căutată.
După 40 de minute de căutări, femeia a fost găsită. Le-a spus polițiștilor că, deși nu mai vede bine, reușise să ajungă la rude în centrul satului, iar când a plecat spre casă a luat-o pe o scurtătură, așa cum făcuse de atâtea ori, dar s-a rătăcit în pădure.