O femeie de 25 de ani ar fi fost desfigurată în bătaie în Centrul Vechi. A fost găsită în stare inconștiență
O femeie care ar fi fost agresată, duminică dimineață, în Centrul Vechi, a fost găsită în stare de inconștiență de polițiștii care s-au deplasat la fața locului, potrivit Stirileprotv.ro.
Femeia ar fi fost desfigurată în bătaie în Centrul Vechi
Polițiștii Serviciului pentru Centrul Vechi au fost anunțați că o femeie ar fi fost agresată, duminică dimineață, în jurul orei 05:40.
Odată ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit-o pe femeia respectivă într-o scară de bloc din Centrul Vechi.
Observatornews.ro susține că femeia a fost desfigurată în bătaie și abandonată în scara respectivă, fiind în stare de șoc când a sosit ambulanța. Victima are 25 de ani și momentan se crede că ar fi fost atacată la întâmplare.
A fost dusă la spital
Femeia a fost dusă la spital de un echipaj de prim-ajutor pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale și se află în spital și la ora actuală.
„La acest moment, persoana vătămată se află la spital, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, afirmă Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
Autoritățile efectuează demersurile necesare pentru a-l prinde pe suspectul infracțiunii.