O femeie cu doi copii în mașină a fost atacată de un bărbat cu un cuțit, în Ploiești. Agresorul a fost prins (VIDEO)
O femeie care se afla la volan a fost atacată de un bărbat cu un cuțit. El i-a zgâriat mașina, în care se aflau și doi copii mici. Ca să scape de el, femeia a condus cu spatele.
Oamenii legii au identificat și reținut agresorul și spun că era incoerent în vorbire, astfel că a fost transportat la spital, conform știrileprotv.
Agresorul zgâria mașina
Incidentul a avut loc pe Bulevardul Republicii din Ploiești, fiind una dintre cele mai circulate artere din municipiu. Toată scena a fost surpinsă cu o cameră de bord și se vede cum bărbatul, care este claxonat de ceilalți participanți la trafic, zgârie capota mașinii.
Femeia a început să meargă cu spatele, în speranța că va scăpa de agresor, dar el continua că îi zgârie mașina.
Mama cu cei doi copii a fost salvată de un pieton care venea de pe contrasens și a intervenit.
Oamenii legii nu au găsit niciun cuțit asupra agresorului
Polițiștii l-au identificat pe agresorul în vârstă de 50 de ani care este din municipiul Craiova. Acesta a fost percheziționat, dar oamenii legii nu au găsit niciun obiect tăietor-înțepător asupra lui. El a fost transportat la spital și a rămas internat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și vor continua cercetările în acest caz.