O femeie din Oklahoma care suferă de depresie a găsit leacul perfect: un cangur de 13 kilograme, parţial paralizat, în vârstă de un an. Totuşi, oficialii consiliului local al oraşului nu au decis dacă îi vor permite femeii să păstreze noul său animal de casă, informează Newser.
„Există o multitudine de lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare”, a declarat primarul oraşului.
Pentru a scăpa de stările de depresie, Christine Carr a început să lucreze ca voluntar la un adăpost de animale, unde l-a întâlnit pe puiul de cangur Irwin, care fusese adus la centru cu paralizie parţială după ce se rănise încercând să sară un gard.
Christine Carr a îngrijit puiul de cangur şi l-a adus acasă, începând să dezvolte o legătură tot mai strânsă cu noul său animal de companie.
Acum, Christine şi Irwin sunt de inseparabili. Femeia îl plimbă prin oraş, îl îmbracă, îl hrăneşte şi îi schimbă scutecele.
Totuşi, oficialii oraşului sunt îngrijoraţi de faptul că un cangur poate creşte până la o greutate de 100 de kilograme, şi poate deveni astfel un pericol pentru cei din jur.
„Irwin nu poate fi considerat un cangur normal. El este unic din cauza dizabilităţilor sale şi va avea nevoie de îngrijire toată viaţa”, a declarat un doctor veterinar.
Însă Christine Carr este convinsă că puiul de cangur nu va supravieţui dacă nu va fi lăsat în grija sa, şi declară că la rândul său, nu poate trăi fără el.