O femeie a născut pe peronul Gării de Nord din Bucureşti

Publicat: 12 05. 2011, 09:54
Foto: inpascumoda.info

O femeie de 26 de ani din Prahova, însărcinată în 39 de săptămâni, aflată pentru câteva zile în Bucureşti, a născut pe un peron din Gara de Nord, în timp ce aştepta trenul.

Sidonia Danca venise marţi în Capitală cu soţul ei, care are probleme la ochi, şi are nevoie de un tratament lunar foarte scump pentru a nu-şi pierde vederea.

Miercuri, cei doi au mers la gară pentru a lua trenul spre casă, când femeia a simţit că îi vine sorocul. Ea povesteşte că „totul a durat 15 minute”, iar fetiţa ei se născuse deja până a venit Ambulanţa, care le-a dus la Maternitatea Polizu.

“Într-un an, avem cel puţin 10 cazuri de gravide care nasc în afara maternităţii, iar riscurile sunt mari în astfel de situaţii. Din fericire, acum, lăuza a avut noroc cu două femei aflate pe peron, care au ajutat- o să nască. Atât mama, cât şi fetiţa sunt acum în afara oricărui pericol”, a declarat dr. Sorin Eşanu, de la Polizu, citat de Libertatea.

Sidonia Danca şi soţul ei mai au trei copii, dintre care unul de patru ani, născut tot în afara maternităţii are probleme de sănătate.

“Băieţelul cel mare, de patru ani, s-a născut în Salvare şi acum are tetrapareză spastică, iar restul sunt sănătoşi”, a spus mama curajoasă.

Naştere pe peronul Gării de Nord