O femeie a murit la Arad după ce a fost târâtă de tramvai. Aceasta a încercat să se urce în mijlocul public de transport, însă vatmanul nu a văzut-o și a închis ușile purtând-o mai mulți metri, scrie Aradon.
Femeie era însoţită de fiica sa de 12 ani, cu handicap, care se afla în scaun rulant. A reuşit să urce mai întâi căruciorul pe uşa din spate, însă când a urmat să urce și ea vatmanul a închis uşile tramvaiului fără să se asigure.
A plecat de pe loc fără să îşi dea seama ce se întâmplă. Mama nu s-a lăsat de cărucior, astfel că a fost târâtă de tramvai.
Mijlocul de transport a oprit doar după ce călătorii au dat alarma. Tot aceştia au sunat la 112 anunţând că o femeie este căzută din/sub tramvai.
După care au solicitat ajutor şi pentru copila ce a asistat neputincioasă la întreaga scenă.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „la data de 14 august a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un tramvai pe Calea Aurel Vlaicu, a acroșat o femeie de 55 de ani. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, decedând ulterior. Testarea cu aparatul alcooltest a vatmanului a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.”
În urma evenimentului de luni, vatmanului i s-a întocmit dosar penal – iniţial pentru vătămare corporală din culpă, ulterior, după decesul femeii, încadrarea fiind ucidere din culpă.