O femeie a murit într-un accident rutier, duminică, la intrarea pe A3, în zona Nădășelu din județul Cluj. Alte două persoane sunt rănite în urma coliziunii, transmite Agerpres.
„În jurul orei 11,58, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident auto produs între un autoturism şi un autotren la urcarea pe A3 dinspre sensul giratoriu Nădăşel către Gilău. Au fost anunţate trei victime, dintre care două încarcerate. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri. Se intervine cu două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ”, spunea inițial Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
O femeie a fost declarată decedată după ce a fost extrasă din autotursim.
„O persoană de sex feminin a fost declarată decedată după extragerea din autoturism, un bărbat este în stop cardiorespirator – se fac manevre de resuscitare, a treia persoană, minor, conştient, i se acordă îngrijiri medicale”, a precizat ISU Cluj.
Accidentul s-a produs pe breteaua de intrare pe autostrada A3 Turda – Borș, în localitatea Nădășelu, județul Cluj, conform informațiilor transmise de Centrul Infotrafic al Poliției Române.