O femeie a murit după ce a fost lovită de tren la Pitești

O femeie a murit după ce a fost lovită de tren la Pitești
Foto simbol: Pixabay

O femeie a fost acroșată și accidentată mortal de un tren Regio ce venea dinspre Curtea de Argeș, sâmbătă, în municipiul Pitești, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, potrivit Agerpres.

Pitești: O femeie a fost lovită de tren și a murit

IPJ Argeș spune că victima, o femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani, „ar fi traversat calea ferată prin loc neautorizat”.

„În urma verificărilor preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, s-a stabilit că o femeie, care ar fi traversat calea ferată prin loc neautorizat, a fost acroşată şi accidentată mortal de un tren Regio ce se deplasa pe ruta Curtea de Argeş – Piteşti”, a precizat IPJ Argeș.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD de la Detașamentul Pompieri Pitești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, însă femeia era deja decedată când au sosit echipele medicale, spune și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`