Eveniment
O femeie în vârstă de 35 de ani a fost omorâtă de soțul său, joi seară. Bărbatul de 45 de ani i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona gâtului, iar apoi a fugit de la locul faptei, transmite G4Media.ro.
„(…) Bărbatul, în vârstă de 45 ani, în timp ce se afla la domiciliu, i-a aplicat soției sale, în vârstă de 35 ani, o lovitură de cuțit în zona gâtului, provocându-i decesul. După săvârșirea faptei, autorul a fugit de la fața locului, fiind depistat ulterior pe raza municipiului. Nu au fost identificate sesizări anterioare cu privire la o stare conflictuală între cei doi soți”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, cu mențiunea că în continuare sunt efectuate cercetări în acest caz.