O femeie a fost rănită, după ce o bară de susținere s-a desprins într-un tramvai nou. Unde a avut loc incidentul
O femeie a fost rănită, luni, după ce o bară de susținere s-a desprins dintr-un tramvai nou din Timișoara. Aceasta a fost transportată la spital.
Accidentul a avut loc în apropierea centrului Timișoarei, într-un tramvai nou, realizat de compania turco-germană Bozankaya. Autovehicului circula pe linia 6, informează Ziare.com.
Femeia a fost transportată la spital
Victima se ținea de bara verticală, iar la un moment dat aceasta s-a desprins din suport. Vatmanul a oprit numaidecât tramvaiul și a sunat la 112. Un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului pentru a transporta femeia la spital.
„O femeie a căzut într-un vagon de pe linia 6 din cauza unei bare de susţinere care s-a rupt. La faţa locului au fost chemate echipaje ale poliţiei şi ambulanţei. Incindentul a avut loc în zona Hotel Continental. Femeia a fost preluată de ambulanţă şi dusă la spital. Tramvaiul a staţionat timp de aproape 20 de minute”, au transmis reprezentanţii STPT.
Tramvai de 11,58 milioane de lei
Un tramvai precum cel în care a avut loc accidentul costă 11,58 de milioane de lei, cu TVA inclus. Acesta are 30 de metri lungime, iar capacitatea este de 200 de călători, din care 48 de locuri cu scaune.
Municipalitatea a comandat 23 de tramvaie în cadrul unui proiect cu fonduri europene din 2019.