O familie din Anglia a primit o veste tragică înainte de Crăciun. Casa pe care au cumpărat-o în valoare de 330.000 de euro, a ajuns să valoreze un euro

O familie din Anglia a primit o veste tragică înainte de Crăciun. Casa pe care au cumpărat-o în valoare de 330.000 de euro, a ajuns să valoreze un euro
Sursă foto: Pixabay

O familie din Anglia trece prin momente dificile înainte de Crăciun. Casa în care au investit mii de euro a ajun să coste o liră sterlină, din cauza unei greșeli făcută de dezvoltatori.

Ce problemă a avut casa

Dayle Dixon, în vârstă de 53 de ani, și Mark Lee, în vârstă de 59 de ani, au observat crăpături în pereți în 2018, când au cumpărat casa. Cu toate acestea, angajații companiei de construcții Barratt Homes le-au spus că nu este nicio problemă și că pereții doar se usucă, conform Știrile ProTv.

Casa a devenit „nepotrivită pentru locuit”, deoarece era plină de crăpături, ceea ce făcea imposibilă instalarea pardoselii, iar pereții au fost acoperiți de umezeală și mucegai.

„În primii doi ani, am pus bradul, dar de cel puțin cinci ani nu am mai avut Crăciun. Toată distracția a dispărut pentru că nimeni nu vrea să vină pe la noi când ești în haos. Nu putem avea o masă în familie cu toată lumea în jurul mesei sau cadouri de Crăciun pe podea pentru că este umed”, a spus femeia, potrivit Daily Mail.

Casa a ajuns să coste un euro

Dayle afirmă că un expert a concluzionat că locuința pe care ea și Mark au cumpărat-o cu aproximativ 330.000 de euro valorează acum doar o liră sterlină, din cauza problemelor de impermeabilizare care au permis apei să pătrundă sub casă și să deterioreze structura acesteia.

Ei au cerut companiei Barratt Homes să îi despăgubească pentru toate daunele, astfel încât să poată părăsi locuința. Dayle susține că firma a fost de acord să accepte evaluarea independentă și să le ofere o compensație de 5.000 de lire sterline, dar aceasta nu este suficientă.

Rapoartele topografilor arată că pardoseala din beton nu a fost construită cu suportul corespunzător și că era prea subțire, ceea ce impune îndepărtarea pereților pentru restaurare.

Cuplul estimează că au cheltuit aproximativ 15.000 de lire sterline pentru mobilierul distrus, inclusiv plăci ceramice care s-au crăpat și s-au deplasat din cauza instabilității podelei.

„Locuim pe un șantier, cu podele din beton gol, praf, umezeală, mucegai și chiar acarieni în mâncare. Este dezgustător. Pentru că apa elimină umezeala din podeaua de beton, aceasta se va transforma în nisip și ciment, fără lipici, astfel încât podeaua se va sfărâma complet. Dacă am accepta oferta, am rămâne tehnic fără adăpost, deoarece, după ce am achitat ipoteca și am rambursat taxa Help to Buy, nu am avea suficienți bani pentru a cumpăra o altă proprietate, Vreau ca ei să ne despăgubească în mod adecvat pentru cei șapte ani de iad. Stresul, problemele de sănătate și tot ceea ce am pierdut”, a mai spus ea.

Un purtător de cuvânt al BDW Bristol, care deține marca Barratt Homes, a declarat: „Ca un constructor de case de cinci stele, ne pare rău că Dixon este nemulțumită, cu toate acestea, toate încercările noastre de a remedia situația au fost refuzate până acum. Aceasta a inclus utilizarea unor inspectori și contractori externi independenți aleși de ea, dar în loc să încerce să găsească o soluție, Dixon a încetat comunicarea cu noi, lăsându-ne în imposibilitatea de a rezolva situația”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`