O familie de argentieni care se plimbă de 16 ani prin toată lumea a ajuns și în România (FOTO)

Publicat: 15 04. 2016, 20:45

O familie de argentieni a hotărât în urmă cu 16 ani să facă o călătorie în jurul lumii la bordul unei mașini Graham Paige din 1928.

Aceștia s-au plimbat pe toate continentele, iar între timp familia s-a mărit ajungând la șase membri, scrie Urbology.

Candelaria, Herman Zapp și copii lor au ajuns și în țara noastră, însă au întâmpinat o problemă. Inelul uneia dintre jantele mașinii de epocă a cedat.

Totul a început când cei doi au hotărât că vor să facă o călătorie în jurul lumii, să plece din Argentina până în Alaska. În toată această călătorie, familia s-a mărit și a ajuns la șase membri, fiecare copil fiind născut în alt capăt de lume.

Familia Zapp și-a propus să stea în țara noastră 20 de zile pentru a vizita Sibiu, Sighișoara, Brașov și chiar și zona Maramureșului dacă va avea timp.