O familie cu doi copii s-a rătăcit în masivul Ceahlău

Publicat: 26 10. 2022, 22:14
Actualizat: 26 10. 2022, 22:15
Foto: Facebook / Salvamont România

O familie cu doi copii ce s-a pierdut în masivul Ceahlău, în zona Cascadei Duruitoarea, este căutată miercuri seara de către salvamontiştii din Neamţ.

Pierduți în întuneric

Familia a fost surprinsă de întuneric și a sunat la 112, conform Salvamont România.

„Salvamont Neamţ intervine în urma unui apel 112 pentru căutarea şi evacuarea în siguranţă din zona Cascada Duruitoarea – Masiv Ceahlău a unei familii cu doi copii minori. Grupul, fără surse de lumină adecvată, a plecat în această după amiază de la Cabana Dochia şi au fost surprinşi de întuneric”, au declarat salvamontiştii, conform Agerpres.

În căutarea familiei se află o echipă de intervenție ce asigură permanenţă în Baza Salvamont din staţiunea Durău.