O echipă de robotică din România a devenit campioană în America

O echipă de robotică din România a devenit campioană în America
Sursă foto: Facebook

Echipa de robotică AICitizen a Colegiului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani a câştigat Campionatul Mondial de robotică First Tech Challenge, organizat în Statele Unite ale Americii (SUA).

La Campionatul Mondial de robotică au participat peste 200 echipe din toată lumea

Campionatul Mondial de robotică First Tech Challenge s-a desfășurat în perioada 17 – 20 aprilie, în Houston, SUA. La această competiție au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume, potrivit Știrile ProTv.

Echipa din Focșani a ajuns în finală în alianță cu alte două echipe, The Clueless din San Diego şi California şi Texpand din CapeTown, South Africa. Echipa AICitizen, care a fost coordonată de profesorul Tiberiu Oprea, a fost echipa Căpitan a alianței.

O altă echipă din România a ajuns în finală

În finala competiției de robotică a ajuns şi o altă echipă din România, Ro2D2 din Ploieşti. Aceasta a făcut alianță cu RoboKings Aurum din Sunshine Coast, Australia şi Hawk – Richmond Hill, Ontario, Canada. Echipa din Ploiești a fost, la fel ca echipa din Focșani, căpitan a alianței.

Alianța celor de la AICitizen a câștigat competiția cu scorul de 400 la 374. Echipa focșăneană a fost formată din 12 elevi, Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ştefan Buşilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ştefania Găină, Rareş Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan şi Tudor Deian Bernovici, coordonaţi de profesorul Tiberiu Oprea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)