Mulţi pacienţi au ajuns pe mâinile ei, a salvat o mulţime de vieţi, dar nimeni nu i-a mai putut acorda şi ei o şansă. O doctoriţă de la UPU Buzău a fost răpusă de un infarct. Colegii ei din Spital şi de la serviciul Ambulanţă au încercat în zadar să o salveze, informează B1 TV.
Lumea medicală din Buzău este în doliu după ce Anca Marinescu, medic de familie şi urgentist la UPU, a decedat, fiind găsită în stop cardio-respirator la locuinţa sa din comuna Scutelnici. Medici de la Ambulanţă şi UPU Buzău au încercat aproape două ore să o salveze pe colega lor, în vârstă de 52 de ani.
Femeia s-a prăbuşit în timp ce se afla acasă, împreună cu o cumnată, aceasta fiind şi cea care a sunat după ajutor. Două maşini, dintre care una cu medic, au fost direcţionate către domiciliul doctoriţei.
Ulterior a ajuns şi medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, pentru a încerca resuscitarea doctoriţei Marinescu. Pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean, deşi cei care se aflau în jurul Ancăi Marinescu erau rezervaţi în ceea ce priveşte deznodământul. Temerile lor s-au adeverit, iar medicii de la UPU au fost nevoiţi să declare decesul doctoriţei.
"În aceste clipe de tristeţe şi grea încercare, suntem alături de familie şi le transmitem sincere condoleanţe!", este comunicatul trist dat de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Anca Marinescu a fost medic de familie în Scutelnici şi Padina şi avea competenţe pe urgenţă. A devenit cunoscută întregii ţări după ce anul trecut, în timpul înzăpezirilor, a spart o farmacie din Scutelnici de unde a luat medicamente pentru a salva viaţa unui copil.
O doctoriţă de la UPU Buzău a fost răpusă de un infarct: Colegii au încercat aproape două ore să o salveze
#DIRECT_ONE_hcmqkq#