O destinație preferată de turiști: Lacul din România în care poţi face o baie rece, dar şi caldă în acelaşi timp

Publicat: 25 06. 2022, 16:50
Turiști în lacul Ursu din Sovata. Captură Video - Observator News

Lacul helioterm de la Sovata s-a redeschis pentru turiști, iar aceștia pot face o baie rece, dar şi caldă în acelaşi timp. Asta pentru că lacul Ursu are la suprafaţă 27 de grade, iar la adâncime chiar și 40 de grade.

Lacul va fi deschis până la jumătatea lunii septembrie. Un bilet costă de 40 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii și pensionari, informează Observator News.

Lacul Ursu din Sovata, destinație preferată de turiști

Turiștii s-au îmbulzit chiar din prima zi a sezonului. „E apa mai caldă ca de obicei”, spune unul dintre ei.

Un alt turist a susținut că vine cu familia la Sovata de 30 de ani.

„Este plăcută. E puţin rece deasupra dar este plăcută”, afirmă un bărbat.

Pentru ca straturile de apă de temperaturi diferite să nu se amestece, în jurul prânzului accesul e restricţionat timp de două ore, pentru ca apa dulce să formeze din nou stratul protector peste apa sărată.

De ce tratamente pot beneficia turiștii la Sovata

Observator News mai precizează că la Sovata turiștii pot beneficia și de mai multe tratamente. Apa sărată şi nămolul sunt benefice pentru bolile reumatice sau dermatologice.

„Chiar ne-a lăsat o impresie foarte bună, şi în toamnă chiar am vrea să revenim şi la tratament”, a zis un turist.