O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat pe un câmp după o coliziune cu un utilaj agricol în județul Suceava
O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat după o coliziune cu un utilaj agricol pe DN 2E, pe raza localității Berchișești, în urma coliziunii fiind rănită o persoană, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, potrivit Agerpres.
Suceava: O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat pe un câmp după o coliziune cu un utilaj agricol
Autocisterna s-a răsturnat în afara părții carosabile după ce ar fi acroșat tractorul. Vinul cu care era încărcată s-a scurs pe câmpul din proximitatea drumului național.
Persoana rănită a refuzat transportul la spital, fiind asistată de echipajele de intervenție de la fața locului.
Pompierii militari monitorizează cisterna din perspectiva PSI.
Intervenția la fața locului este realizată de pompierii militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Despre eveniment a vorbit și Centrul Infotrafic al Poliției Române, care susține că o parte din băutura alcoolică aflată în cisternă s-a răsturnat pe carosabil.
„Incidentul nu s-a soldat cu victime”, a mai spus Centrul Infotrafic.