O categorie de români ar putea primi bani în plus lunar din 2024. Ce condiție trebuie să îndeplinească

O categorie de români ar putea primi bani în plus lunar din 2024. Ce condiție trebuie să îndeplinească
Sursa foto: Pixabay

Începând din 2024, o nouă lege ar putea aduce beneficii financiare suplimentare pentru o categorie de cetățeni români care au ocupat anumite funcții într-o perioadă specifică.

O categorie de români ar putea primi bani în plus din 2024

Un proiect legislativ propune acordarea unei pensii suplimentare lunar pentru viceprimarii, șefii de consilii județene și vicepreședinții de consilii județene cu experiență în administrația locală începând cu 1992 și având cel puțin un mandat complet. Legea ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024.

Deci, această grupă de cetățeni români ar putea primi mai mulți bani, în plus față de pensiile obținute în urma perioadei de activitate. Cu toate acestea, există posibilitatea ca implementarea acestui proiect să fie întârziată cu un an, la solicitarea opoziției din Parlament, scrie Cancan.ro.

„Este un concurs între Parlament și Curtea Constituțională: cine dă mai multă putere acestor legi, acestor pensii speciale. Cine face ca aceste pensii speciale să nu dispară niciodată. Aceste pensii speciale împart România în oameni onești și muncitori și șmecheri”, a explicat Anca Dragu, fost ministru de Finanțe şi senator USR.

Unele pensii vor înregistra o creștere de peste 70%

Executivul va lua decizia finală privind pensiile, având în vedere că în anul următor pensionarii din România vor beneficia de două creșteri ale veniturilor: o indexare cu 13,8% începând cu 1 ianuarie și o recalculare începând cu 1 septembrie. Anumiți pensionari vor primi majorări de peste 70%.

„Valoarea punctului de pensie va crește de la 1.785 lei, va 2.032 lei. De această majorare vor beneficia toți pensionarii sistemului public de pensii. Avem un exemplu aici, care a avut un stagiu de cotizare contributiv de 37 de ani. În momentul de față are o pensie în plată. Vorbim de luna decembrie de 2.257 lei. La data de 1 ianuarie 2024 când avem acea indexare de 13,8% pensia va fi majorată de la 2.257 lei la 2.569 lei. Începând cu data de 1 septembrie 2024, rezultând o pensie de 3.873 lei, care în cazul acesta este o creștere de 71,6% decât privește în prezent respectivul pensionar”, a transmis Daniel Baciu, preşedintele Casei de Pensii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`