O catedrală ortodoxă sârbă din New York a fost distrusă, duminică seara, după ce un incendiu a izbucnit în cartierul Manhattan, potrivit AFP.
Catedrala Sfântul Sava a fost distrusă, iar din ea nu au mai rămas decât zidurile și câteva grinzi înnegrite care susțineau acoperișul. Mai mult, chiar și interiorul a fost distrus în întregime.
Nicio persoană nu se afla înăuntrul clădirii în momentul izbucnirii incendiului, dar portarul care s-a grăbit să merargă în interior a fost ușor intoxicat cu fum.
„Nu se cunoaște încă cauza incendiului”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.
O catedrală, distrusă într-un incendiu la New York
#DIRECT_ONE_c5jpy9#
Incendiul s-a produs duminică seara în ziua Paștelui ortodox, după o liturghie la care participaseră circa 700 de persoane, a declarat părintele Djokan Majstorovic.
Biserica în stil neo-gotic a fost construită între anii 1850-1855. Aceasta a fost inițial o biserică episcopală, înainte de a fi achiziționată în 1943 de către comunitatea sârbă din New York pentru suma de 30.000 de dolari. Biserica a fost redeschisă în 1944 drept catedrală ortodoxă sârbă dedicată Sfântului Sava, patronul spiritual al sârbilor.
O catedrală ortodoxă istorică a fost distrusă într-un incendiu la New York
#DIRECT_ONE_dp3ode#