O bătrână din județul Vaslui a avut parte de șocul viații după ce a primit factura la gaze, în luna decembrie a anului trecut. Aceasta ar fi avut de plată nu mai puțin de 33,5 milioane de lei, asta deși folosește o sobă cu lemne pentru a-și încălzi locuința.
Asta nu i-a împiedicat pe furnizori să treacă un consum de 146.525,153 MW. Speriată, femeia a luat primul mijloc de transport și s-a prezentat la ghișeele Gaz Est, pentru explicații.
„Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi”, a declarat pentru Ziarul de Vaslui băiatul femeii, Gabriel Mereuță.
„Nu au fost probleme. Au recunoscut că este o eroare și au emis o factură, de 1.700 lei. Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani. Eu m-am întors abia azi în oraș și am fost șocat când am văzut factura inițială”, a povestit băiatul femeii.