O bătrână a fost decapitată de prietena ei. Care a fost motivul crimei?
Mee Kuen Chong, sau Deborah cum îi ziceau prietenii, era o femeie de 67 de ani care locuia în Marea Britanie. Ea a fost omorâtă cu sânge rece de prietena ei Jemma Mitchell. Corpul bătrânei a fost găsit la 320 de kilometri de Devon, într-o pădure.
Motivul crimei
Cadavrul femeii în vârstă de 67 de ani aștepta să fie descoperit la 320 de kilometri de casa ei din nordul Londrei, într-o pădure din Salcombe, Devon.
Potrivit investigatorilor „Mitchell este o ucigașă nemiloasă. Ea a fost motivată de bani. Faptele acestui caz sunt șocante”, a fost declarația făcută de inspectorul Jim Eastwood de la Poliția Metropolitană din Londra.
Jemma face parte dintr-o familie bogată și are studiile făcute la o școală privată. Ea se află în posesia mai multor proprități în Australia, unde s-a și născut, iar casa familiei sale din Londra este amplasată într-un cartier unde prețurile pentru locuințe ajung la 1 milion de lire sterline. Aceasta a declarat că avea nevoie de bani să își renoveze casa.
„Peste tot erau cutii și valize, congelatoare pline cu alimente, saltele vechi și materiale de construcție peste tot. Bucătăria era murdară, cu mâncare putrezită pe aragaz și dezordonată, cu hârtii acoperind suprafețele. Baia era pătată și într-o stare proastă de reparație. Locul arăta ca o reședință a unui tezaurist. Etajul doi al proprietății era în renovare, cu pereții și tavanele incomplete”, a explicat Jemma Mitchell. În ciuda faptului că Deborah i-a oferit 200.000 de lire sterline, Jemma a refuzat să accepte banii şi a dispărut imediat după.
S-au împrietenit prin intermediul bisericii
Femeile erau devotate creștinismului și s-au cunoscut prin intermediul bisericii, în august 2020, cu ajutorul site-ului de întâlniri numit Christian Connection, unde Deborah posta frecvent mesaje evanghelice. Cea din urmă avea sănătate mintală fragilă, iar Jemma deoarece avea o diplomă în osteopatie s-a oferit să îi dea sfaturi medicale şi de vindecare spirituală.
„CCTV a urmărit-o pe Mitchell în zona în care locuia Deborah, în ziua în care a dispărut. Au existat și imagini importante CCTV care o surprind pe Mitchell în timp ce călătorea spre Devon și înapoi. Am reușit să recuperăm o valiză albastră, pe roți, pe care credem că a folosit-o pentru a transporta cadavrul lui Deborah de pe Chaplin Road la propria ei adresă din Brondesbury Park, iar apoi la Devon”, a fost declarația făcută de Inspectorul Şef Eastwood. Motivul crimei a fost descoperit de ofițeri când cercetau casa Jemmei.
„Am găsit nişte testamente, despre care am putut dovedi că au fost create și semnate în mod fraudulos, cu scopul de a revendica averea lui Deborah. Acestea se aflau lângă alte documente personale și financiare, care fuseseră preluate de Mitchell de la adresa lui Deborah pe data de 11 iunie”, a adăugat Eastwood. Conform procuraturii, Jemma „intenționa să folosească banii pentru propriul ei câștig personal”.
Procesul s-a concentrat în mare parte pe valiza albastră cărată de Jemma pe străzile Londrei, care ar fi ajutat-o să transporte cadavrul femeii.