O autoutilitară și un autotren au luat foc, marți seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu într-o postare pe Facebook.
Autoritățile spun că autovehiculele erau parcate unul lângă celălalt.
„O autoutilitară și un autotren au luat foc, în această seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse. Cele două autovehicule erau parcate unul lângă celălalt. Din fericire, nu au fost persoane rănite. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă, o ambulanță SMURD și una SAJ. Când au ajuns echipajele, autoutilitara și capul tractor ardeau violent”, a declarat ISU Giurgiu.
ISU Giurgiu a menționat că a fost anunțată și Garda de Mediu ca urmare a unor scurgeri de carburant.
„Din cauza scurgerilor de carburant din rezervorul autotrenului, a fost sesizată și Garda de Mediu. Autoutilitara și capul tractor au ars în totalitate, iar bena și prelata în proporție de 50%. A fost salvată marfa din containerul metalic al tirului. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit”, au mai declarat reprezentanții ISU Giurgiu.