O ambarcațiune a ambulanței, implicată într-un accident pe brațul Chilia / Mai multe persoane rănite

Publicat: 10 04. 2024, 19:21
Sursa foto: Freepik @wirestock

O ambarcațiune a Ambulanței a fost implicată marți într-un grav accident de navigație pe brațul Chilia. Sunt mai multe persoane care au suferit traumatisme grave, însă ISU Tulcea precizează că nu sunt persoane dispărute în apă.

Accident de navigație pe brațul Chilia

La fața locului se deplasează două elicoptere SMURD de la Galați și Constanța. Sunt probleme cu semnalul.

„În urmă cu puțin timp în dispeceratul pentru Situații de Urgență Delta județului Tulcea a venit un apel la numărul unic de urgență 112 care semnala, în zona fermei Tatanir, pe Brațul Chilia, o ambarcațiune navală (ambulanță privată), care a fost implicat într-un accident naval în urma căruia au rezultat patru victime trei adulți și un minor.

Către locul de producerea evenimentului se deplasează ambarcațiune din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta județului Tulcea cu echipaj complet”, se precizează în comunicatul oficial al ISU Tulcea, potrivit G4media.