O adolescentă a vrut să iasă noaptea pe furiş din casă, dar a ajuns la spital. Copila a sărit de la etajul al doilea
O fată în vârstă de 13 ani din Turda, judeţul Cluj, a ajuns la spital după ce a sărit de la etajul al doilea, pe o saltea improvizată.
Adolescenta a încercat să iasă în acest mod din casă, noaptea, întrucât uşa locuinţei era încuiată.
O fată a ajuns la spital după ce a sărit pe o saltea improvizată, de la etajul al doilea
Tânăra s-a aruncat pe geam, cu tot cu salteaua pe care dormea. Conform martorilor oculari, inițial s-au auzit lucruri aruncate pe geam, iar la un moment dat s-a auzit o „bubuitură”, potrivit turdanews.net.
„La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au fost semnalaţi cu privire la faptul că, pe strada Lianelor din municipiu, o minoră ar fi căzut de la etajul unei clădiri. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că minora în vârstă de 13 ani ar fi sărit de la etajul 2 pe o saltea improvizată, cu intenţia de a ieşi afară din casă, întrucât uşa a fost încuiată de un membru al familiei fără a avea intenţia de a o supune unui pericol”, a anunţat, miercuri, Poliţia Judeţeană Cluj.
Copila a fost transportată la o unitate medicală pentru mai multe investigaţii de specialitate.