O activistă din București a fost ridicată după ce a criticat pe Facebook „mascații” și MAI. „Să ieșiți public să ne explicați…”
O activistă din București a fost ridicată la câteva ore după ce a criticat într-o postare pe Facebook autoritățile, după ce un polițist din Constanța ținea arma spre un protestatar.
Femeia de 36 de ani, Angi Șerban, este o activistă în grupul „Corupția ucide”. Ea a etichetat Ministerul Afacerilor Interne în postarea sa de pe Facebook ceea ce a atras atenția oamenilor legii, conform știrileprotv.
Un polițist a îndreptat arma spre o mașină
Activista era deranjată de faptul că polițiștii de la trupele speciale care se aflau la protestul agricultorilor din Constanța nu au reacționat corespunzător. Un polițist a îndreptat arma către o mașină mica, în care se afla un copil și un tânăr.
„Ministerul Afacerilor Interne, Romania de ce stă băiatul ăsta cu pușca printre protestatari?
E cumva ea îndreptată către mașina aia mică?
De când am ieșit din democrație și am intrat în dictatură militară?
Să ieșiți public să ne explicați ce caută trupele speciale acolo!
De urgență!
Și aș mai avea o întrebare: Dacă în democrație, la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu’?” a scris Angi Șerban pe Facebook.
Oamenii legii au reacționat foarte repede în acest caz, iar femeia este acuzată de comiterea infracțiunii de „instigare publică la săvârșirea de infracțiuni”.
„La data de 14 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de ,,instigarea publică la săvârșirea de infracțiuni”. În fapt, la data de 14 ianuarie 2024, în mediul online, prin intermediul unei rețele de socializare, a fost postat un mesaj, care instiga la săvârșirea de infracțiuni”, a transmis Poliția într-un comunicat.
A fost dusă la secție cu mandat
Oamenii legii au identificat administratorul contului care a făcut acea postare și a fost adusă în Secția 13 Poliție cu mandat pentru audieri.
Polițiștii de la Secția 18 Poliție au preluat cazul și continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „instigare publică”.
Activista a continuat să țină oamenii la curent privind procesul, în altă postare de pe Facebook. Ea a spus că a fost dusă la Poliție cu mandat de la altă adresă, nu de la cea de domiciliu.
„M-a luat Poliția Română de la o adresă la care nu domiciliez, cu mandat de aducere pentru instigare publică. M-au dus la Secția 13 și acum la Secția 18. Mă plimbă între secții. Domnule Cătălin Predoiu, de unde știe poliția unde dormeam (…)? Îmi ascultă Ministerul Afacerilor Interne, Romania telefonul fără mandat?”, a scris Angi Șerban pe Facebook.