Nunta din Buzescu, de sâmbătă, care a blocat circulația mașinilor, iar invitații au împânzit străzile și trotuarele s-a sfârșit cu o amenzi. Socrul mare și socrul mic au primit câte o amendă de 6.000 de lei și le-a fost deschis un dosar penal pentru îngreunarea circulației pe un drum european. Și primarul le-a luat apărarea nuntașilor, spunând că așa este tradiția. În ciuda palatelor care se văd de la strada principală, localnicii nu au nici canalizare, nici apă curentă și nici gaze.
Drumul european care leagă Alexandria de Roșiori a fost blocat ore în șir pentru că invitații au adus mâncare, coșuri cu fructe, animale sacrificate și un vițel de fundă roșie. Dar, mașinile erau una și una, desprinse parcă din filme, conform observatornews.
Mașina miresei era un Rolls-Royce Phantom Drophead care costă 350.000 de euro și ar fi a unui om de afaceri italian din București. Aceasta este urmată de încă două Rolls-Royce-uri, fiecare costă 200.000 de euro. Apoi, vine un al patrulea, Cullinan, de 250.000 de euro, toate fiind înmatriculate pe firme din București. Alaiul a fost escortat de mașinile de poliție.
„E o tradiţie, aici. Trebuie să fii în top. Se închiriază maşini de la Bucureşti. Ele, ştiţi cum e, defilează o oră, o oră jumătate, cât e cazul”, a spus Valentin Trăistaru, primar Buzescu.
Dar, pentru că au blocat drumul european, socrii au primit câte o amendă de 6.000 de lei, sumă echivalentă unui coș cu fructe de la nuntă, dar s-au ales și cu un dosar penal.
Primarul spune că localnicii se ocupă cu realizarea cazanelor și căldărilor, dar nu se explică palatele care se află în Buzescu.
Casa lui Dan Finuțu, finalizată în 2003, este realizată după planurile judecătoriei Caracal, iar cele două clădiri sunt identice.
„Toţi oamenii ăştia munceau şi transformau toată munca lor în monezi de aur. După Revoluţie, li s-au dat banii înapoi şi au făcut ce vedeţi dumneavoastră actualmente. Adică palatele alea. Ei nu au cumpărat pământ nimic. Numai palate, vilele asta şi câte o maşină bună”, a declarat Costică Stancu, expert probleme romi primăria Buzescu.
Dar, pe lângă palatele care se văd din stradă, localnicii nu au apă curentă, canalizare și nici gaze. Nici asfaltul nu se regăsește pe toate străzile, iar 100 de locuitori din Buzescu trăiesc din ajutoare sociale.