Numiri politice la CCR: Fostul președinte FSN și consilier al lui Iliescu, dar și un UDMR-ist apropiat social-democraților, printre noii judecători

Numiri politice la CCR: Fostul președinte FSN și consilier al lui Iliescu, dar și un UDMR-ist apropiat social-democraților, printre noii judecători

PSD își instalează oamenii apropiați la Curtea Constituțională. După ce fostul președinte al FSN și consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, deputatul Marian Enache, a fost validat în plenul Senatului pentru funcția de judecător la CCR, miercuri, un alt apropiat al social-democraților aprimit undă verde pentru a intra în boxa magistraților. Este vorba despre fostul deputat UDMR Attila Varga.

Varga s-a remaract prin sprijinirea susținerea proiectelor referitoare la pensiile parlamentarilor și la împărțirea României în 16 regiuni de dezvoltare, din care una formată din județele Covasna-Harghita-Mureș, iar alta, din Bihor-Sălaj-Satu Mare, scrie Digi24.

Varga și Enache vor ocupa două din cele trei locuri ce vor deveni vacante, în curând, la Curtea Constituțională. Al treilea judecător, cel care va prelua mandatul de la Augustin Zegrean, va fi numit de președintele Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`