Numirea Adinei Florea în fruntea Secției speciale, la a 7-a încercare. SIIJ a fost criticată atât de demnitari români, cât și de organisme internaționale

Numirea Adinei Florea în fruntea Secției speciale, la a 7-a încercare. SIIJ a fost criticată atât de demnitari români, cât și de organisme internaționale
Sursă foto: hepta.ro

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii încearcă, marți, pentru a șaptea oară, să valideze rezultatele concursului pentru numirea Adinei Florea în fruntea controversatei Secții pentru investigarea infracțiunilor în justiție, cunoscută sub denumirea generică de Secția specială. Până la acest moment, demersul a fost sabotat de lipsa de cvorum.

Astfel, marți, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 13.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, respectiv:

– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi;

– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

– organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;

Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției, este unul dintre contestatarii SIIJ. Demnitarul a declarat în repetate rânduri că aceasta nu este în beneficiul actului de justiție. Ei, bine, existența acestei secții reprezintă unul dintre motivele de dispută dintre Ana Birchall, ministrul Justiției, și Lia Savonea, președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Nici organismele internaționale reclamă existența Secției Speciale. GRECO nu numai că amintea, în iulie, că a cerut deja de un an desființarea acestei instituții, ba chiar amintea că și Comisia de la Veneția, dar și Comisia de la Veneția, prin raportul MCV, au denunțat funcționarea SIIJ, potrivit digi24.ro.

„GRECO este profund îngrijorat de consecințele pe care aceste aspecte le au asupra independenței sistemului judiciar, dar și asupra luptei împotriva corupției și insistă ca Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție să fie desființată”, arată raportul făcut de specialiștii Grupului de State Împotriva Corupției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`