Numele unui spital, motiv de scandal în Covasna: Vechii titulaturi i s-a adăugat şi numele unui medic român

Publicat: 17 04. 2015, 13:36
140987
Foto: mesageruldecovasna.ro

Numele dat unui spital din județul Covasna a ajuns motiv de ceartă între românii și maghiarii din zonă. Supărarea a pornit de la schimbarea vechii titulaturi a spitalului de Cordiologie, dr. Benedek Geza, cu dr. Benedek-Teculescu, adăugându-se astfel și numele unui medic român.

Oamenii spun că Benedek Geza este cel care a fondat spitalul în anul 1960, a contribuit la dezvoltarea balneologiei şi a metodelor de tratament cu mofete. Şi-a dedicat întreaga activitate profesională spitalului de cardiologie din Covansa, pe care l-a condus timp de 25 de ani, scrie Adevărul.

Pe de altă parte, Asociaţia cultural-creştină „Justinian Teculescu” susține că medicul Nicolae Teculescu a fost de fapt iniţiatorul tratamentelor balneare şi nu medicul Benedek. În plus asociaţia a susţinut că în Covasna trebuie să existe şi denumiri româneşti şi că nu ar fi o problemă dacă şi numnele medicului român ar apărea în denumirea spitalului.

Autorităţile au cerut explicaţii şi la Ministerul Sănătăţii dar spun că nu au fost băgate în seamă. Acum vor să strângă 10.000 de semnături pentru a menţine fosta denumire a spitalului.