Numele lui Victor Ponta și ale unor foști miniștri apar în noul dosar al lui Sebastian Ghiță: Acesta aflase că este cercetat într-un nou caz, înainte să dispară din țară

Numele lui Victor Ponta și ale unor foști miniștri apar în noul dosar al lui Sebastian Ghiță: Acesta aflase că este cercetat într-un nou caz, înainte să dispară din țară

Procurorii DNA au deschis recent un nou dosar pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit declarațiilor unor martori, citați de Digi 24, în această cauză apar numele foștilor miniștri Valeriu Tabără, Zsolt Nagy, Valerian Vreme şi Eugen Nicolăescu la care Ghiță ar fi promis să intervină pentru a obţine aranjarea unor contracte IT cu statul. O parte din bani ar fi ajuns în campania pentru alegerile preizndețiale din 2014, când a candidat Victor Ponta.

Potrivit unor documente de la Tribunalul Prahova, Sebastian Ghiță a susținut că poate interveni atât la Victor Ponta, cât și la alți foști miniștri pentru bunul mers al diferitelor contracte.

Pentru a masca încasarea diferitelor sume de bani, spun procurorii DNA, firmelor implicate li se solicita să încheie contracte cu mai multe societăți care erau controlate de Ghiță sau de oameni apropiați ai acestuia și în contul respectivelor contracte erau trecute diferite servicii IT fictive.

Un martor din dosar a declarat că fostul deputat ar fi susținut că are nevoie de 450.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale a lui Victor Pontra din 2014.

De asemenea, potrivit sursei citate, Sebastian Ghiță ar fi aflat înainte de a dispărea că procurorii îl cercetează în legătură cu un al cincilea dosar penal.

"În perioada 2007 – 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii S.C. SIVECO ROMANIA S.A. şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv S.C.Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L., S.C. 360 Revolution S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, C.N.A.S., Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii sănătăţii Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu S.C. SIVECO ROMANIA S.A.", potrivit dosarului DNA, scrie realitatea tv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`