Numele lui FLORIAN COLDEA NU MAI FIGUREAZĂ pe site-ul SRI, la secțiunea unde este prezentată CONDUCEREA SERVICIULUI 

Numele lui FLORIAN COLDEA NU MAI FIGUREAZĂ pe site-ul SRI, la secțiunea unde este prezentată CONDUCEREA SERVICIULUI 

Numele lui Florian Coldea, prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii (SRI), suspendat din funcție, nu mai apare pe site-ul SRI, la secțiunea unde este prezentată conducerea instituiției, informează Revista22.

Generalul-locotenent Florian Coldea a fost suspendat din funcție după seria dezvăluirilor fostului deputat Sebastian Ghiță, dispărut din 21 decembrie şi dat în urmărire generală, atât în ţară, cât şi în străinătate.

În acest moment, pe site-ul Serviciului Român de Informații, la secţiunea "Conducerea SRI", apar numele directorului Eduard Raul Hellvig şi ale celor trei adjuncţi: colonelul Cristian Bizadea, generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan şi general-locotenentul George-Viorel Voinescu, însoţite de fotografii, de date din CV şi de declaraţiile de avere şi de interese.

Reprezentanții SRI au anunţat, joi, că au declanșat o anchetă în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță. Astfel, până la încheierea verificărilor, Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua atribuțiile.

Ghiță a făcut în ultima perioadă, într-o serie de înregistrări video, mai multe acuzații la adresa lui Coldea, afirmând că împreună cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, aranjau situația din justiție pentru a fi condamnați cei care le erau împotrivă. De asemenea, Sebastian Ghiță a prezentat imagini cu Florian Coldea ce ar fi fost filmate la vila fostului deputat din Cheia, dar și alte dovezi care ar arăta că acesta își petrecea vacanțele împreună cu Ghiță în Seychelles sau în Italia.

Florian Coldea a fost implicat într-un scandal și în anul 2007. Atunci SRI a început o anchetă internă, după acuzațiile lui Mircea Geoană, care era președintele PSD în acel moment, potrivit cărora prim-adjunctul SRI ar fi solicitat informaţii referitoare la judecătorii CCR Ion Predescu, Nicolae Cochinescu şi Aspazia Cojocaru. Geoană a susţinut că astfel ar fi fost influenţată decizia Curţii Constituţionale, care avizase negativ propunerea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, conform News.ro. Coldea a fost suspendat pe durata investigaţiei şi apoi repus în funcţie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)